Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la Universitatea Craiova, s-a dezlănțuit, în direct, imediat după meciul pe care echipa lui l-a câștigat, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în fața celor de la FC Voluntari.
Patronul oltenilor a vorbit despre echipele care au beneficiat de cele mai multe avantaje din partea arbitrilor și a întocmit chiar și un clasament.
Mihai Rotaru nu s-a mai abținut după meciul pe care Universitatea Craiova l-a câștigat, pe teren propriu, scor 2-1, în fața celor de la FC Voluntari. Finanțatorul oltenilor a fost deranjat de arbitrajul de care Craiova a avut parte în meciul cu ilfovenii, mai ales de loviturile de la 11 metri pe care le-a acordat „centralul” partidei, Adrian Cojocaru. Primul penalty a dus la golul egalizator al celor de la FC Voluntari, fiind transformat de către tânărul Robert Popescu, în vârstă de 20 de ani.
În minutul 90+6, Cojocaru a mai indicat o dată punctul de la 11 metri, dictând penalty tot pentru FC Voluntari. În cele din urmă, a revenit asupra deciziei, cu ajutorul intervenției VAR.
Mihai Rotaru susține că echipa lui a fost dezavantajată clar de arbitri în acest sezon de Superliga României și a întocmit un clasament al echipelor care au beneficiat de cele mai multe decizii favorabile greșite în cele 27 de etape disputate.
Astfel, Rapid București a fost așezată pe primul loc de finanțatorul oltenilor, fiind urmată de o altă echipă din Capitală, FCSB.
„Am făcut o analiză: pe primul loc e Rapidul, ca cea mai avantajată. Pe locul al doilea e FCSB, pe locul al treilea este CFR”, a spus Mihai Rotaru la DigiSport, imediat după încheierea partidei dintre Universitatea Craiova și FC Voluntari.
După victoria obținută în fața celor de la FC Voluntari, cu scorul de 2-1, Craiova lui Mihai Rotaru a urcat pe poziția a patra a clasamentului Superligii României. Oltenii au acumulat 42 de puncte în 27 de etape și se află la 16 puncte în spatele liderului FCSB.
Gruparea din Bănie nu are parte de un început de an prea bun. În 2024, oltenii au reușit să bifeze doar două victorii, în cele șase partide de campionat disputate.
Astfel, în afară de victoria cu FC Voluntari, obținută în seara zilei de 26 februarie, Universitatea Craiova a reușit să se impună doar în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, cu scorul de 3-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER